Protecţia agroecosistemelor şi expertiză fitosanitară

 
 

Specializarea “Protecţia agroecosistemelor şi expertiză fitosanitară” (cursuri de zi, 2 ani - 120 credite) este acreditată să funcţioneze în cadrul Facultăţii de Agricultură din Bucureşti din anul 2009.

Misiunea acestui program de studii de masterat este de a forma specialişti cu nivel ştiinţific superior, performanţi şi competitivi, capabili să satisfacă exigenţele profesionale în realizarea unor tehnologii agricole moderne, prin implicarea uneia dintre componentele de bază – protecţia plantelor, să contribuie la obţinerea unor producţii agricole pe principii economice şi ecologice, în conformitate cu normele europene şi încadrate în standardele internaţionale de calitate.

Obiectivele programului de masterat vizează dobândirea de cunoştinţe de vârf din domeniul protecţiei plantelor, biodiversităţii agroecosistemelor şi implementarea acestora în programe de proţectie integrată a culturilor de câmp şi horticole, prin module teoretice, de cercetare practică şi de laborator, concretizate în lucrări de dizertaţie bazate pe documentare şi rezultate practice.

Competenţele specifice dobândite în conformitate cu misiunea programului de masterat “Protecţia agroecosistemelor şi expertiză fitosanitară” permit absolvenţilor acestuia să răspundă cerinţelor necesare ocupării unui loc de muncă în domeniului cercetării ştiinţifice fundamentale şi aplicative, a învăţământului superior agricol, în cadrul tuturor companiilor naţionale şi multinaţionale ce au ca obiect de activitate domeniul agronomiei sau adiacent acestuia, să-şi desăvârşească pregătirea prin admiterea în şcoli doctorale, să-şi dezvolte propria afacere la nivelul normelor comunitare în vigoare.