Se încarcă pagina ...

Ciclul II - Studii universitare de Masterat

 

 

În cadrul Ciclului II - Studii universitare de Masterat, Facultatea de Agricultură din Bucureşti are următoarele specializări:

 

  1. Agricultură durabilă (1,5 ani)
  2. Consultanţă Agricolă (2 ani)
  3. Ştiinţa solului - Baza agriculturii durabile (2 ani)
  4. Management de proiect (1,5 ani)
  5. Protecţia agroecosistemelor şi expertiză fitosanitară (2 ani)
  6. Ameliorarea plantelor şi producerea de sămânţă (2 ani)

 


Specializarea "Agricultură Durabilă" (1,5 ani, cursuri de zi) este acreditată şi functionează în cadrul Facultăţii de Agricultură din Bucureşti din anul 1995, când a fost iniţiat cursul de studii aprofundate denumit “Sisteme durabile de producţie agricolă”, care s-a transformat începând cu anul universitar 2000-2001 în cursul de Masterat cu denumirea “Agricultură durabilă”. Acest masterat urmăreşte ca specialiştii din domeniul agricol să se perfecţioneze şi să aprofundeze acest domeniu de mare actualitate şi interes reprezentat de agricultura durabilă, respectiv de problematica exploatării durabile a resurselor în procesul de producţie agricolă, a sistemele agricole alternative (agricultura ecologică, agricultura de precizie), a protecţiei şi conservării mediului şi a asigurării durabilităţii exploataţiei agricole şi a mediului rural din care aceasta face parte. Absolvenţii acestei specializări vor putea să-şi găsească locuri de muncă în domeniul cercetării-dezvoltării agricole, precum şi în cadrul tuturor firmelor/companiilor ce activează în domeniul agricol sau tangenţial acestuia.

 


Specializarea "Consultanţă Agricolă" (2 ani, cursuri de zi) este autorizată să funcţioneze din anul 2000. Acest masterat urmăreşte specializarea şi perfecţionarea specialiştilor din domeniul agriculturii în problematica consultanţei agricole atât de actuală şi necesară pentru agricultura României din prezent şi în viitor. Absolvenţii acestei specializări vor cunoaşte metodele de lucru specifice consultanţei agricole, modul de lucru cu oamenii (agricultorii) şi de gestionare a problemelor, noile tendinţe şi orientări în problematica tehnologiilor agricole şi a procesului de producţie agricolă în general, modul de efectuare a diferitelor expertize agricole şi de elaborare şi management a proiectelor. Ca atare, aceştia vor putea să-şi găsească locuri de muncă în reţeaua de consultanţă agricolă de stat, reprezentată de Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă, dar şi în reţeaua de consultanţă agricolă privată care este în plin proces de dezvoltare în ţara noastră, fie prin dezvoltarea unor departamente de consultanţă în cadrul marilor companii şi firme agricole, fie prin înfiinţarea unor firme private specializate în acordarea de consultanţă agricolă. De asemenea, absolvenţii acestei specializări vor putea activa în domeniul administraţiei agricole la diferite nivele, precum şi în cadrul departamentelor de relaţii/comunicare şi în echipele de management ale oricărei firme/companii din domeniul agricol şi domeniile conexe acestuia.

 


Specializarea "Ştiinţa Solului - Baza Agriculturii Durabile" (2 ani, cursuri de zi) este autorizată să funcţioneze din anul 2003. Acest masterat urmăreşte specializarea şi perfecţionarea specialiştilor din domeniul agriculturii în problematica reprezentată de ştiinţele solului, prin aprofundarea aspectelor specifice de monitoring şi recultivare a terenurilor degradate în urma exploatării antropice neraţionale, evaluarea calitativă şi valorică a terenurilor agricole, a proceselor ce se petrec la nivelul solului şi a relaţiilor cu plantele şi potenţialul de producţie al acestora. Absolvenţii acestei specializări de masterat vor putea să-şi găsească locuri de muncă în domeniul cercetării, la nivelul Oficiilor Judeţene de Pedologie şi Agrochimie, precum şi în cadrul tuturor firmelor/companiilor ce activează în domeniul agricol.

 


Specializarea "Management de Proiect" (1,5 ani, cursuri de zi) este autorizată să funcţioneze în cadrul Facultăţii de Agricultură din Bucureşti din anul 2004. Prin urmarea acestui masterat se urmăreşte specializarea absolvenţilor facultăţilor de profil agronomic şi perfecţionarea specialiştilor din domeniul agricol în elaborarea şi gestionarea de proiecte de cercetare şi proiecte de dezvoltare prin accesarea fondurilor accesibile la nivelul diferitelor surse de finanţare, cum sunt programele naţionale şi internaţionale de cercetare, programele de susţinere a dezvoltării sectorului agricol şi forestier, programele de protecţie a mediului, programele de dezvoltare a mediului rural. Absolvenţii acestei specializări de masterat vor putea să-şi găsească locuri de muncă în domeniul cercetării-dezvoltării agricole, precum şi în cadrul tuturor firmelor/companiilor ce activează în domeniul agricol sau tangenţial acestuia, precum şi în domeniul adminstraţiei agricole şi rurale la diferite nivele.

 


Specializarea “Protecţia agroecosistemelor şi expertiză fitosanitară” (2 ani, cursuri de zi) este acreditată să funcţioneze în cadrul Facultăţii de Agricultură din Bucureşti din anul 2009. Misiunea acestui program de masterat este de a forma specialişti cu nivel ştiinţific superior, performanţi şi competitivi, capabili să satisfacă exigenţele profesionale în realizarea unor tehnologii agricole moderne, prin implicarea uneia dintre componentele de bază – protecţia plantelor, să contribuie la obţinerea unor producţii agricole pe principii economice şi ecologice, în conformitate cu normele europene şi încadrate în standardele internaţionale de calitate.

Obiectivele programului de masterat vizează dobândirea de cunoştinţe de vârf din domeniul protecţiei plantelor, biodiversităţii agroecosistemelor şi implementarea acestora în programe de proţectie integrată a culturilor de câmp şi horticole, prin module teoretice, de cercetare practică şi de laborator, concretizate în lucrări de dizertaţie bazate pe documentare şi rezultate practice.

Competenţele specifice dobândite în conformitate cu misiunea programului de masterat “Protecţia agroecosistemelor şi expertiză fitosanitară” permit absolvenţilor acestuia să răspundă cerinţelor necesare ocupării unui loc de muncă în domeniului cercetării ştiinţifice fundamentale şi aplicative, a învăţământului superior agricol, în cadrul tuturor companiilor naţionale şi multinaţionale ce au ca obiect de activitate domeniul agronomiei sau adiacent acestuia,  să-şi desăvârşească pregătirea prin admiterea în şcoli doctorale,  să-şi dezvolte propria afacere la nivelul normelor comunitare în vigoare. 

 


Specializarea "Ameliorarea plantelor şi producerea de sămânţă" (2 ani, cursuri de zi) este acreditată să funcţionează în cadrul Facultăţii de Agricultură din Bucureşti din anul 2009. Programul de studii de master „Ameliorarea plantelor şi producerea de sămânţă” are ca scop formarea de specialişti cu nivel ştiinţific superior, competenţi şi performanţi, care să facă faţă exigenţelor privind conceperea şi dezvoltarea de noi principii şi tehnici în folosul producţiei agricole şi al mediului înconjurător, atât în condiţiile din ţara noastră cât şi din alte spaţii geografice, mai ales în cele comunitare.  De asemenea, acesta îşi propune să asigure absolvenţilor cunoştinţe, deprinderi şi competenţe de maximă actualitate în domeniul ameliorării plantelor şi producerii de sămânţă. În acest scop evidenţiem accentuata orientare către dezvoltarea metodelor moderne de ameliorare a plantelor şi tehnologiilor performante de producere a seminţelor, care să permită obţinerea unor producţii agricole competitive şi încadrate în standardele europene de calitate. Absolvenţii acestei specializări vor putea să-şi găsească locuri de muncă în domeniul cercetării-dezvoltării agricole, precum şi în cadrul tuturor companiilor multinaţionale ce activează în domeniul agricol sau tangenţial acestuia.